Programul Start-Up Nation din acest an va avea un buget de 2 miliarde de lei, suficient pentru a finanta
10.000 de proiecte, si va incepe dupa ce vor fi efectuate majoritatea platilor aferente editiei de anul
trecut, a declarat Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.
„Din programul de anul trecut, pana acum au fost efectuate peste 1.300 de plati. Toti cei care astazi
sunt cu cererile de plata in asteptare sau nu le-au depus au fost sunati de catre cei din agentiile
regionale, astfel incat sa fie consiliati si indrumati sa faca acest lucru mai repede si sa vedem ce piedici
eventuale intampina. Banii exista si ii asteapta, sunt in conturile bancilor si ai agentiilor”, a afirmat
ministrul.
Potrivit acestuia, ministerul va analiza punctele slabe din procesul de implementare, pentru a nu le
repeta in noua editie.
„Astfel ca vom veni cu un ghid de bune practici, pentru ca procedura sa fie simplificata si sa fie unitara.
Am mers pe ideea povestilor de succes, care pot fi exemple pentru alti potentiali doritori care sa aplice
anul acesta. in rest, conditiile raman aceleasi, se dau 200.000 de lei pentru fiecare proiect, pentru
10.000 de firme”, a spus Oprea.

Domnul Oprea a evitat sa dea un termen exact de incepere pentru programul 2018, precizand ca acest
lucru depinde de rapiditatea cu care se vor face platile pentru cei care au aplicat anul trecut.
„Eu imi doresc sa incepem cat mai repede, insa depinde de felul in care cei care au aplicat inteleg
mesajul de a veni cat mai repede la ghiseele bancilor si la agentiile regionale pentru depunerea cererii
de plata si inspectia in teren. Ultima zi de depunere a cererilor de plata este 29 septembrie 2018 si
ultima zi de plata este sfarsitul lunii decembrie. Eu imi doresc sa avem cele mai multe cereri de plata in
urmatoarele doua luni, astfel incat, atunci cand Start-Up Nation 2018 va fi lansat, sa avem capacitatea
sa gestionam in mod corect”, a continuat ministrul de resort.

Prin programul Start-Up Nation, o firma nou infiintata primeste o finantare de pana la 200.000 de lei,
care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. in sesiunea 2017 au fost declarate castigatoare
circa 8.600 de planuri de afaceri.

Share This