Conform tradiției anuale, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a susţinut discursul despre „Starea Uniunii Europene” 2016, în plenul Parlamentului European, ce a avut loc la Strasbourg, discurs ce marchează începutul dialogului cu Parlamentul European şi Consiliul UE, pentru pregătirea programului de lucru al Comisiei în anul următor.
În discursul său despre „Starea Uniunii Europene” 2016, preşedintele Juncker a abordat şi tema fondurilor europene structurale şi de investiţii, fonduri ce se află în centrul eforturilor de a orienta bugetul european către o creştere economică înteligentă şi incluzivă.
Ca urmare a discursului Preşedintelui Comisiei Europene, comisarul european pentru politica regională Corina Creţu a declarat următoarele: ” Propunem dublarea duratei Fondului european pentru investiţii strategice (FEIS), precum şi a capacităţii sale financiare, cu scopul de a mobiliza 630 de miliarde de euro până în 2022.
Combinarea fondurilor ESI cu cele din FEIS poate contribui la aducerea Planului de investiţii în regiuni sau sectoare unde a avut o utilizare destul de limitată până în prezent. De aceea, ne propunem să facem această combinare mai uşoară, cu noi dispoziţii în regulamentul fondurilor ESI şi cu mai multe stimulente pentru statele membre în vederea utilizării instrumentelor financiare şi a Iniţiativei pentru IMM-uri.
Nu în ultimul rând, pentru a simplifica viaţa IMM-urilor şi a firmelor nou-create, propunem reducerea sarcinii administrative pentru beneficiarii de fonduri prin simplificarea procedurilor şi mecanismelor de control. Grupul la Nivel înalt pentru Simplificare, pe care l-am creat, va veni cu mai multe propuneri, menite să contribuie la reflecţia noastră asupra cadrului post-2020. „
Punerea în aplicare a unor simplificări a procedurilor şi mecanismelor de control ar încuraja cu siguranţă firmele nou create şi IMM-urile existente să acceseze în număr mult mai mare fonduri europene, ceea ce ar ajuta la îndeplinirea obiectivelor comune la nivelul UE de creştere economică, creare de locuri de muncă şi incluziune.