Ministerul Fondurilor Europene a prelungit termenul limită de depunere pentru cererile de finanțare pentru proiectele POCU nr. 1, 2 și 3. Noua dată limită de depunere este 15 septembrie 2016.
Majoritatea proiectelor ce se încadrează la Obiective Specifice 4.1. Dezvoltare Locală Integrată se vor focusa pe finanțarea zonelor în care locuiesc îndeosebi persoane de etnie rromă.
„Alegerile locale din luna iunie au creat un vid de autoritate în această perioadă în care s-a facut transferul de putere. Acest lucru a întârziat încheierea parteneriatelor cu autoritățile, care au nevoie să elaboreze analize ale comunităților ce solicită finanțare, o condiție necesară pentru ca acestea să obtină finantare. Am luat această decizie, de a prelungi termenul limită de depunere a cererilor de finanțare, pentru a răspunde așteptărilor potențialilor parteneri, în mod realist”, Ciprian Necula, Secretar de Stat.
Această modificare a datei limită de depunere a fost operată în Ghidul Solicitantului – Condiții specifice și actualizată deja în sistemul MySMIS.