P.O.C.
Programul Operațional Competitivitate
P.O.R.
Programul Operațional
Regional

Regional

P.O.C.U.
Programul Operațional Capital
Uman

Uman

CONSULTANȚĂ ȘI ASISTENȚĂ ÎN ACCESAREA DE FONDURI NERAMBURSABILE
NOUTĂȚI
fii la curent cu toate oportunitățile din domeniuÎN URMĂTOARELE 3 LUNI SE VOR LANSA PESTE 20 DE APELURI ÎN CADRUL POR 2014 – 2020
prezentăm mai jos apelurile ce urmează a fi deschise în luna decembrie 2016. La ultima ședință a Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional (CM POR)
MFP: Sistemul informatic PatrimVen – Proiect Ordin pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor
MFP susține că ANAF eliberează în medie anual peste 5,5 milioane de adeverințe de venit pentru persoanele fizice și aproape 600 de mii certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice și juridice.
Consultare publica ghid POR
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) a publicat a doua versiune supusă consultării publice a Ghidului specific pentru prioritatea de investiții 2.2
STATISTICĂ
Activitatea proiectelor în cifrePROPUSE
APROBATE
IMPLEMENTATE
DINAMICĂ
- RATĂ DE SUCCES 93.93%
- CORECȚII FINANCIARE 0%







