Comisia Europeana a propus, oficial, un mecanism prin care ar urma sa aiba posibilitatea sa
suspende si sa taie din fondurile europene destinate unor state membre UE care incalca statul de
drept, cu aplicare din urmatorul cadru financiar multianual, 2021-2027.
Recent, Polonia a facut obiectul unei actiuni de sanctionare de catre Comisia Europeana, pentru
incalcarea statului de drept, dar are sanse reduse de finalizare in conditiile in care state membre ca
Ungaria de exemplu se opun sanctionaarii Varsoviei. De asemenea, in Ungaria si Romania opozitia
politica si o parte a societatii civile si a presei au reclamat incalcari ale statului de drept.
„O inovatie majora in cadrul bugetului propus este consolidarea legaturii dintre finantarea UE si
statul de drept. Respectarea statului de drept reprezinta o conditie prealabila esentiala pentru buna
gestiune financiara si pentru eficacitatea finantarii din partea UE. Comisia propune, prin urmare, un
nou mecanism, care sa protejeze bugetul UE de riscurile financiare legate de deficientele generalizate
care afecteaza statul de drept in statele membre. Cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va
putea sa suspende, sa reduca sau sa restrictioneze accesul la finantarea din partea UE in mod
proportional cu natura, gravitatea si amploarea deficientelor care afecteaza statul de drept. O astfel
de decizie ar urma sa fie propusa de Comisie si adoptata de Consiliu prin vot cu majoritate calificata
inversa” – a anuntat executivul UE
La randul sau, presedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a subliniat necesitatea acestui
mecanism.
„Vom asigura buna gestiune financiara prin introducerea primului mecanism privind statul de drept.
Aceasta inseamna sa actionam responsabil cand este vorba de banii contribuabililor nostri”
Jean-Claude Juncker isi doreste un acord rapid, inainte de alegerile europarlamentare din mai 2019,
pentru noile masuri bugetare din Uniunea Eurpeana, in cadrul Parlamentului European si al
Consiliului UE.
Aceste propuneri apar in pachetul propus pentru cadrul financiar multianual avansat miercuri, 2 Mai,
de Comisia Europeana pentru perioada 2021-2027.
In ansamblu, Comisia propune un buget pe termen lung de 1.135 de miliarde de euro in credite de
angajament (exprimate in preturile din 2018) pentru perioada 2021-2027, echivalentul a 1,11 % din
venitul national brut al UE27.
Acest nivel al angajamentelor se traduce in 1105 miliarde de euro (sau 1,08 % din VNB) in credite de
plata (in preturile din 2018[2]). Aceasta include integrarea in bugetul UE a Fondului european de
dezvoltare – principalul instrument al UE de finantare a cooperarii pentru dezvoltare cu tari din
Africa, zona Caraibilor si Pacific si care in prezent este un acord interguvernamental. Daca se ia in
considerare inflatia, acesta este comparabil ca dimensiune cu bugetul actual pentru perioada 2014-
2020 (inclusiv Fondul european de dezvoltare)